Ioan Botezătorul (în ebraică יוחנן, Yoḥanan, uneori Yoḥanan ben Zaḫariya, Ioan fiul lui Zaharia) este una din figurile centrale ale creştinismului şi islamului; predicator şi botezător pe malurile râului Iordan; înainte-mergătorul, vestitorul şi botezătorul lui Isus[1]; este numit de Isus „cel mai mare dintre cei născuţi dintre femei”[2], iar Biserica Creştină îl cinsteşte ca pe cel mai mare dintre sfinţi[1] (având nu mai puţin de 3 sărbători dedicate lui).
Naşterea
Un înger îi vesteşte lui Zaharia
Evanghelia după Luca relatează că, în zilele lui Irod Antipa, împăratul Iudeii, un înger îl anunţă pe dreptul Zaharia, preot din tată-n fiu şi înaintat în vârstă, pe când era în Templul Domnului pentru tămâiere, că rugăciunea sa a fost ascultată: neprihănita Elisabeta, stearpă şi înaintată la rândul ei în vârstă, descendentă din preoţi la rândul ei , va naşte un copil al cărui nume trebuia să fie Ioan.[1] Îngerul îl vesteşte pe Ioan astfel:El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui.
Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare, şi se va umplea de Duhul Sfînt încă din pîntecele maicii sale.
El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor.
Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.(Lc1.14-17)
Lui Zaharia nu-i vine să creadă iar îngerul- continuă evanghelia- îl pedepseşte făcându-l mut până în ziua în care urmau să se adeverească acestea. Peste un timp Elisabeta, nevasta sa rămâne însărcinată şi se ţine ascunsă cinci luni.Fecioara Maria vine la Elisabeta
Evanghelistul Luca relatează cum îngerul Gavriil o anunţă pe fecioara Maria că îl va naşte pe Isus, dar şi că Elisabeta, rudenia ei, va zămisli un fiu căci este însărcinată în a şasea lună. Maria se scoală chiar în zilele acelea şi pleacă în grabă spre munţi, spre cetatea lui Iuda unde locuiau Zaharia şi Elisabeta. Intră în casa lui Zaharia şi urează de bine Elisabetei. Atunci, continuă evanghelistul, pruncul Ioan săltă de bucurie în pântece şi Elisabeta se umple de Duh Sfânt, strigând cu glas tare că fecioara Maria şi rodul pântecelui ei sunt binecuvântaţi. Maria stă cu Elisabeta cam trei luni, după care pleacă acasă.Primirea numelui de Ioan
„Evanghelia lui Luca” istoriseşte cum Elisabeta naşte un fiu, iar vecinii şi rudele ei care auziseră că Domnul a arătat mare îndurare faţă de ea, se bucurau împreună cu ea. În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur, şi voiau să -i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, dar Elisabeta se opune spunând că numele lui va fi Ioan. Ei îi spun Elizabetei că nimeni din rubedeniile ei nu poartă acest nume şi îl întreabă apoi şi pe Zaharia iar acesta scrie pe o tăbliţă acelaşi lucru (numele pe care i-l spusese îngerul). Şi toţi se minunară căci nu se înţeleseseră unul cu altul despre nume. În clipa aceea, continuă evanghelia lui Luca, i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba, şi el vorbea şi binecuvânta pe Dumnezeu. Pe toţi vecinii i -a apucat frica, şi în tot ţinutul acela muntos al Iudeii, se vorbea despre toate aceste lucruri. Toţi cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor, şi ziceau: „Oare ce va fi pruncul acesta?”. Zaharia , tatăl lui, umplându-se de Duh Sfânt, începe să proorocească despre Iisus iar despre Ioan astfel:Şi tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Înalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui,
şi să dai poporului Său cunoştinţa mîntuirii, care stă în iertarea păcatelor lui; -
datorită marei îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne -a cercetat Soarele care răsare din înălţime,
ca să lumineze pe cei ce zac în întunerecul şi în umbra morţii, şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!(Lc1.76-79)
Adolescenţa şi tinereţea
Copilul creştea şi se întărea în duh, continuă Luca, şi pleacă în pustie, unde rămâne până în ziua arătării lui către Israel.[1]Maturitatea
Botezul pocăinţei
Predicile şi le începe în deşertul Iudeii, în al 15-lea an de domnie a cezarului Tiberiu. La acea dată Ponţiu Pilat era procurator al Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele lui, era cârmuitor al Ituriei iar arhierei erau Ana şi Caiafa. El îi îndemna pe oameni să se pocăiască: ,,Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.`` iar aceştia, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan. Botezul său era botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor, relatează evangheliile. Ioan Botezătorul venise să dea poporului cunoştinţa mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui graţie îndurării lui Dumnezeu, spune evanghelistul Luca.[1]Ioan cere pocăinţă adevărată
Evanghelistul Matei arată cum, văzând că mulţi din farisei şi saduchei vin să primească botezul lui, Ioan îi mustră şi îi avertizează că pocăinţa lor trebuie să fie adevărată, sinceră, cu roadă vrednică de aceasta. Dar cînd a văzut pe mulţi din Farisei şi din Saduchei că vin să primească botezul lui, le -a zis:Pui de năpîrci, cine v'a învăţat să fugiţi de mînia viitoare?
Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră.
Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ,Avem ca tată pe Avraam!` Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc.
Cît despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Celce vine după mine, este mai puternic decît mine, şi eu nu sînt vrednic să -I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc.
Acela Îşi are lopata în mînă, Îşi va curăţi cu desăvîrşire aria, şi Îşi va strînge grîul în grînar; dar pleava o va arde într'un foc care nu se stinge.(Mat3.7-12)
Botezul lui Isus
Evangheliile relatează cum Ioan Botezătorul îl botează şi pe Isus care vine la el pentru a împlini planul lui Dumnezeu, moment în care Duhul Sfânt se pogoară asupra lui Isus ca un porumbel, acesta fiind recunoscut ca Fiu bineplăcut înaintea lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul îl recunoaşte pe Isus ca fiind mielul lui Dumnezeu ce ridică păcatul lumii, care era înaintea lui, pe care l-a făcut cunoscut, şi care va boteza cu Duh Sfânt, relatează evanghelia lui Ioan. Acestui moment îi urmează ispitirea lui Isus.Milă şi corectitudine
Ioan îndemna noroadele să facă pomeni cu tot prisosul lor de haine şi mâncare, arată evanghelistul Luca, vameşilor le spunea să nu ceară nimic peste ceea ce le-a fost poruncit să ia iar ostaşilor romani să nu stoarcă nimic de la nimeni prin ameninţări, să nu învinuiască pe nimeni pe nedrept şi să se mulţumească cu lefurile lor.Ioan, neclintit şi auster
Ioan este tipul auster care a plecat în pustie unde a stat până în ziua arătării lui către Israel,[1] )care refuza pâinea şi băutura, în aceeaşi măsură respins de mai-marii poporului ca şi Isus, care mânca pâine şi bea vin. El avea îmbrăcăminte din păr de cămilă (deci foarte aspră), cu cingătoare de piele şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. În evanghelia lui Matei, Isus afirmă că Ioan Botezătorul nu este nici o trestie clătinată de vânt, nici un om îmbrăcat în haine moi, indicând astfel caracterul neclintit şi auster al predicatorului.Pregătitor şi vestitor al Domnului
Ioan Botezătorul este un prooroc şi mai mult decât un prooroc, fiind chemat „prooroc al Celui Prea Înalt”. Astfel el vesteşte venirea lui Hristos căruia, aşa cum mărturisesc evangheliile, nu este vrednic să-i dezlege cureaua încălţămintelor.[1] Pe de altă parte el a fost un sol care a pregătit calea Domnului, aşa cum ne încredinţează evangheliile, întorcând oamenii spre inocenţă („întorcând inimile părinţilor spre copii”) şi înţelepciune(„şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor”). El este cel mai mare dintre cei născuţi dintre femei şi totuşi inferior oricărui locuitor al împărăţiei cerurilor, aşa cum spune Iisus[3] De la el încolo împărăţia cerurilor se ia cu asalt[4]Isus şi Ioan, mirele şi prietenul mirelui
Înaintea aruncării lui Ioan în temniţă, evanghelistul Ioan relatează cum între ucenicii lui Ioan şi un iudeu s-a iscat o neînţelegere în privinţa curăţirii, datorat faptului că şi Isus începuse să boteze. Ioan le spune că el este prietenul mirelui (mireasa fiind Biserica) care stă şi-l ascultă şi se bucură foarte mult când aude glasul acestuia, iar bucuria sa este deplină; că el trebuie să se micşoreze în timp ce Hristos trebuie să crească, că Isus vine din cer, în timp ce el e pământean, că Isus grăieşte cuvintele Tatălui fiind plin de Duhul Sfânt care nu se dă cu măsură şi că cel care crede în Fiul va avea viaţă veşnică în timp ce cel ce nu ascultă de Fiul va rămâne cu „mânia lui Dumnezeu” peste el.Atitudinea faţă de Ioan
Evanghelia lui Luca relatează cum pe când învăţa Isus norodul în Templu şi propovăduia Evanghelia, au venit deodată la El preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, cu bătrânii şi l-au întrebat cine i-a dat puterea de a face lucrurile pe care le face. Isus le-a spus că le va spune dacă vor răspunde întâi la întrebarea: „botezul lui Ioan este din cer sau de la oameni?” Ei au început să cugete între ei că dacă vor zice că e din cer vor fi întrebaţi de ce nu l-au ascultat, iar dacă vor zice că e de la oameni, tot norodul îi va ucide cu pietre, fiind încredinţat că Ioan era un prooroc. Şi au spus atunci că nu ştiu. Isus le-a răspuns atunci- continuă Luca- că nici el nu le va zice de la cine a primit puterea de a face ceea ce face. Apoi le spune o pildă cu un om care avea doi feciori şi îi zice primului să se ducă în vie iar acesta îi spune că nu se duce, dar îi pare rău şi se duce, iar cel de-al doilea îi zice că se duce dar nu se duce până la urmă. Apoi îi întreabă pe preoţi, bătrâni şi farisei care este cel care a făcut voia Tatălui. Ei îi răspund că primul iar Isus le zice că vameşii şi curvele merg înaintea lor în împărăţia lui Dumnezeu căci ei nu l-au crezut pe Ioan, care a venit la ei umblând în calea neprihănirii, pe când vameşii şi curvele au făcut-o. În plus, încheie evanghelistul Matei relatarea- măcar că au văzut lucrul acesta, ei nu s-au căit nici după aceea ca să-l creadă.Irod, mustrat de Ioan
Ioan îl critică virulent pe Irod Antipa, pe care îl învinuieşte că trăieşte într-un păcat grav, acela de a o fi luat de soţie pe Irodiada, soţia lui Filip, fratele său, aflat încă în viaţă.[1] Căci, potrivit legii ebraice, era interzis cu desăvârşire să descoperi goliciunea nevestei fratelui, căci ea echivala cu descoperirea goliciunii fratelui,[5] fiind, în plus, o preacurvie care se pedepsea cu moartea ambilor păcătoşi[6]. De asemenea, Ioan îl mustră pe Irod şi pentru toate relele pe care le făcuse, relatează evanghelistul Luca.[1] Irod îl întemniţase pe Ioan şi ar fi vrut să-l omoare, arată evanghelistul Matei, la fel şi Irodiada, aşa cum ne încredinţează evanghelistul Marcu. Irod se temea însă de norod pentru că acesta îl privea pe Ioan ca pe un prooroc şi se temea şi de el căci ştia că este bărbat drept şi sfânt, relatează Marcu. Acelaşi evanghelist arată ca uneori Irod îl ocrotea şi, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neştiind ce să facă; şi îl asculta cu plăcere[7]Moartea
Totuşi, când Irod îşi prăznuia ziua dând un ospăţ boierilor săi, mai-marilor oastei şi fruntaşilor Galileii, fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat, şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.” Apoi a adăugat cu jurământ: „Ori ce-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.” Fata a ieşit afară şi a întrebat-o pe maică-sa ce să ceară iar Irodiada i-a spus să ceară capul lui Ioan Botezătorul. Împăratul s-a întristat; dar din pricina jurămintelor sale, şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea.[1] Ucenicii au ridicat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt.Faima lui Ioan
Faima lui Ioan Botezătorul era aşa de mare, relatează evangheliştii Matei şi Marcu, încât Irod ajunge să creadă că Isus este, de fapt, Ioan Botezătorul înviat din morţi care face minuni. Credinţa era răspândită şi printre evrei, după cum se vede atunci când Iisus îi întreabă pe ucenici cine zic mulţimile că este el.După moarte
Trupul lui Ioan Botezătorul ar fi fost dus de susţinătorii săi în localitatea Sebastia (azi în Cisiordnia), unde ar fi fost îngropat. Împăratul roman anticreştin Julianus Apostata (360-363) ar fi ars rămăşiţele lui Ioan Botezătorul, împrăştiindu-i cenuşa. Capul ar fi fost salvat şi dus la Alexandria (Egipt), apoi la Constantinopol (Turcia), de unde a fost dus în provincia Poitou (Franţa) de către regele francon Pippin III (715-768. Din trup ar mai fi rămas nearse numai un braţ şi un deget.
Cinstirea lui Ioan Botezătorul
Biserica creştină îl cinsteşte pe Ioan Botezătorul ca pe cel mai mare dintre sfinţi, după fecioara Maria, iar iconografia ortodoxă îl reprezintă în icoana numită Deisis, rugându-se împreuna cu ea, ca mijlocitori pentru păcatele oamenilor. În calendarul ortodox are mai multe zile de pomenire: 24 iunie: naşterea sa,(sărbătoarea numită Drăgaică sau Sânzienele), 7 ianuarie, ziua Sfântului Ioan ca botezător al Domnului şi 29 august- tăierea capului Sf. Ioan- zi de post şi rugăciune.[1]
Anual, la data de 24 iunie, se celebrează în lumea creştină naşterea lui Ioan Botezătorul, o mare excepţie făcută acestuia, întrucât sfinţii şi martirii sunt comemoraţi în ziua morţii lor, ca zi a naşterii lor în Împărăţia Cerurilor.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu