duminică, 30 mai 2010

Condimente - Busuioc


Busuiocul (Ocimum basilicum) este o plantă din genul Omicum, familia Lamiaceae. Este o plantă ierboasă originară din Asia tropicală.
Atinge între 20-60 cm înălţime, având frunzele de culoare verde deschis, mătăsoase, cu lungimi cuprinse între 1,5-5cm şi late de circa 1-3 cm. Florile sunt puţin mai mari, de culoare albă, aranjate într-o terminaţie numită racem. În mod neobişnuit pentru familia Lamiaceae, cele patru stamine şi pistilul nu emerg de sub marginea superioară a corolei, ci se sprijină pe cea inferioară. După polenizarea entomofilică ( adică polenizare cu ajutorul insectelor), corola cade şi ulterior se dezvoltă patru acheneîn interiorul calixului bilabial. Planta are un gust asemănător cu al anasonului (numit şi anis), având un miros puternic dulceag-înţepător . Busuiocul este foarte sensibil la frig , el crescând bine în condiţii de căldură şi umezeală. În timp ce varietăţile comune de busuioc sunt considerate ca fiind plante anuale , altele sunt perene, cum ar fi busuiocul albastru african si busuiocul sacru thailandez. Termenul de busuioc provine din limba greacă βασιλευς (basileus), însemnând "rege", despre această plantă spunându-se că a crescut pe locul unde Împăraţii Constantin şi Elena au descoperit Sfânta Cruce. Dicţionarul Englez Oxford menţionează unele speculaţii conform cărora busuiocul ar fi fost folosit la "câteva unguente sau medicamente regale". Busuiocul este în continuare considerat "regele mirodeniilor" de mulţi bucătari şi autori de cărţi gastronomice.
n mod obişnuit, se recomandă ca busuiocul să fie folosit în stare proaspătă. În cazul reţetelor culinare de mâncăruri preparate termic, adăugarea busuiocului se face , de obicei, la finalul preparării pentru a nu i se distruge aroma. Ţinut în pungi de plastic, poate fi păstrat proaspăt fie în frigider , pentru o perioadă scurtă, fie în congelator , pentru mai mult timp, după ce în prealabil a fost opărit puţin. Aşezaţi frunze proaspete într-un borcan uscat, adăugaţi puţină sare şi apoi acoperiţi cu ulei de măsline. Planta uscată îşi pierde mare parte din aromă, ceea ce rămâne având un gust foarte diferit, cu iz slab de iarbă proaspăt tăiată.
Reţetele cu specific mediteraneean şi asiatic folosesc în mod frecvent busuiocul. În cazul bucătăriei mediteraneene, aroma este completată de roşii. Busuiocul este unul dintre ingredientele principale ale sosului pesto — o specialitate italiană din ulei şi plante aromate, provenind din oraşul Genova. Celelalte două ingrediente sunt uleiul de măsline şi seminţele de pin. Cele mai folosite specialităţi de busuioc mediteraneean sunt 'Genovese', 'Volănaşe purpurii', 'Mamut', 'Scorţişoară', 'Lămâie', 'Glob', şi 'Albastru african'. Bucătăria chineză foloseşte specialităţi de busuioc proaspăt sau uscat pentru supe şi alte feluri de mâncare. În Taiwan, bucătarii adaugă busuioc proaspăt unei supe-cremă(羹湯; gēngtāng); sau mănâncă pui prăjit cu frunze de busuioc fierte în ulei.
Busuiocul este gătit câteodată cu fructe proaspete sau adăugat în gemuri de fructe şi sosuri — de obicei cu căpşuni, dar şi cu zmeură sau prune. Se consideră că busuiocul cu frunza plată folosit în bucătăria vietnameză, care are o aromă uşor diferită, este mai potrivit pentru felurile de mâncare cu fructe.

Atunci când sunt înmuiate în apă, unele varietăţi de seminţe de busuioc devin gelatinoase, şi se folosesc în băuturi asiatice sau deserturi precum falooda sau şerbetul. Aceste seminţe sunt cunoscute sub numele de sabja, subja, takmaria, tukmaria, sau seminţe falooda. Seminţele se mai folosesc şi în Ayurveda, sistemul medicinal tradiţional al Indiei.

Alte specii de busuioc

Alte specii, inclusiv aparţinând familiei Ocimum, sunt cultivate în multe regiuni ale Asiei. Cele mai multe specii asiatice de busuioc au o aromă asemănătoare cuişoarelor, în general mai puternică decât cea a busuiocului Mediteranean. În China, specia locală este numită 九層塔 (jiǔcéngtǎ; literalmente "pagoda cu nouă nivele"), în timp ce varietăţile importate sunt denumite 羅勒 (luólè) or 巴西里 (bāxīlǐ).
'Busuiocul lămâios' are un puternic miros de lămâie şi o aromă foarte diferită de cea a celorlalte varietăţi, deoarece conţine o substanţă chimică numită citral. Este folosit la scară largă în Indonezia, unde este numit kemangi şi este servit crud, împreună cu varză crudă, fasole verde şi castraveţi, ca acompaniament pentru peşte prăjit sau raţă. Florile sale, desfăcute, sunt un condiment pentru salată apreciat.

Componente chimice

Diferitele varietăţi de busuioc au arome diferite datorită faptului că planta conţine un număr variabil de uleiuri esentiale (numite şi uleiuri volatile sau uleiuri eterice), care sunt combinate în diferite proporţii pentru diferite soiuri. Aroma puternică de cuişoare a busuiocului dulce este dată de eugenol, care e aceeaşi substanţă chimică prezentă şi în cuişoare. Aroma de lămâie a busuiocului lămâios şi a celui "limă" este dată de faptul ca aceste două soiuri au un conţinut mai mare de citral, care produce aceste efecte la mai multe plante , incluzând menta-lămâie şi limonene, dând şi cojii de lămâie aroma-i specifică. Busuiocul albastru african are o puternică aromă camforată, datorită proporţiei mari de camfor şi de camphene. Busuiocul-licorice conţine anetol, substanţă chimică ce face ca anasonul să amintească de Glycyrrhiza glabra şi să justifice numele de busuioc-anason.

    Tratamente naturale pe baza de busuioc

    Busuiocul (Ocimum basilicum) reprezinta un remediu natural pentru tratarea si vindecarea diverselor afectiuni: bronsita, afectiuni gastrointestinale, febra, guta dureri de stomac. Ceaiul preparat din frunze de busuioc se recomanda in cazul in care pacientul sufera de: crampe, infectii urinare, dureri de cap, laringita, faringita, gripa, voma, fiind si un excelent stimulator al poftei de mancare.
    Acest ceai daca se bea in fiecare zi ajuta si la tratarea si vindecarea cefaleei, colici intestinale, ulcer gastric, colite de fermentatie.
    Intepaturile de insecte, ranile si eczemele se pot trata prin aplicarea unor comprese cu frunze de bucuioc sau cu tinctura de busuioc. De asemenea pentru stimularea poftei de mancare se recomanda a se administra vin de busuioc.

    2 comentarii:

    Sidy spunea...

    In afara de preparatele cu specific italian, frunzele de busuioc pot fi folosite pentru a asezona si aromatiza salate de tot felul dar si branza proaspata sau rosiile. Cu cat busuiocul este mai proaspat cu atat vei folosi o cantitate mai mica. O alta combinatie foarte reusita este ce de busuioc si vinete. Poti adauga cateva frunze de busuioc in salta de vinete sau poti pur si simplu sa le toci foarte marunt si sa le presari peste vinetele coapte.

    Lulu spunea...

    A trecut deja 1ora si nu am terminat de citit toate aceste minunatii pe care sincera sa fiu nu le cunosteam in totalitate,dar mai mult a trecut timpul ascultand-o pe Luminita.Adrian te rog din suflet sa o pui si la mine pe blog;te rog,te rog;si sa-mi spui daca ceva nu fac bine acolo;MULTUMESC!!

    Trimiteți un comentariu

    Comentarii

    Comentariile trimise de dvs pe acest blog sunt moderate de administratorul blogului.  Comentariile dvs vor fi vizibile pe blog in maxim 24 de ore. Va multumim pentru intelegere.                                                      
    Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...